Bucovina

Când zici Bucovina, te gândești la „Dulcea Bucovina”, cu pomi roditori și mândrii feciori la șiragul manastirilor voievodate și boierești, la cadrul Slatioarei, Obcinile domoale, la măreția Giumalaului și a Pietrelor Doamnei, la Cetatea de scaun din Suceava, toate dovezi ale epocilor de glorie a voievozilor musatini.

La 5 km de Gura Humorului, Mănăstirea Voronet, aceasta „Capela sixtina a estului”, renumita pentru acel „albastru” realizat de maiestii locali prin includerea în compoziția vopselei a lazartului mineral, strălucește prin frumusețea picturilor murale, fiind una din valoroasele mănăstiri ale Bucovinei. Momentul istoric consemnat este câștigarea bătăliei de la Valea Albă Războieni dintre Ștefan cel Mare (ridicată în anul 1488).

Ospitalitatea naturala a oamneilor din aceasta zona se imbina pacea cu istoria, poezia, muzica,mâncarea și băutura.

De la unt, smântână, ouă, carne la hribi, celebrul cas bucovinean de vaca și de oaie, urda și carnati(preparati după metodele austro-ungare), la care se adaugă băuturile de casa preparate din fructe de pădure: fragata,zmeurata,afinata,murata.

Aceste frumuseți naturale la care se adaugă și cele create de om au reușit să îmbine armonios trecutul cu prezentul. Aici și-au păstrat puritatea tradițiile populare românești de la colinde, cântece de stea, uraturile din Plugusor la Sfintele sărbători de Paste.

0 Comments

Leave your reply